Ramona Farcău s-a retras în „Templul” de la Vâlcea, într-o seară magică! Alături i-au fost colegele cu care au format una din cele mai bune echipe românești din istorie, Oltchim 2010

Redactor:
Marius Hutu
Ramona Farcău s-a retras în
  • Publicat:
  • Actualizat:

O generație de excepție a handbalului românesc a ieșit, sâmbătă seara, din scenă, într-un eveniment marca „Ramona Farcău”. Extrema naționalei României a organizat un meci de retragere din activitate, l-a intitulat mai mult decât sugestiv, „Gala Campioanelor”. A fost, dacă vreți, un fel de predare a ștafetei către noile generații, având în vedere că Huțupan, Meiroșu, Luca, Stanca, Brădeanu, Lecușanu, Nechita, toate handbaliste de excepție ale handbalului românesc, au agățat deja ghetele în cui. Meciul de retragere al Ramonei Farcău a marcat, într-o oarecare măsură, și retragerea celorlalte fete care au scris istorie cu Oltchim și naționala României și care n-au avut parte de astfel de evenimente, deși toate ar fi meritat.

Campioanele de la Oltchim, echipă din care au făcut parte și jucătoare în activitate și care reprezintă încă „nucleul dur” al handbalului românesc, precum Neagu, Manea, Ungureanu, Curea, au avut parte de o seară magică.

Cum s-ar fi putut retrage Ramona Farcău, golgheterul Jocurilor Olimpice din 2008, dacă nu în fața unor tribune pline? Sala „Traian” a vibrat din nou la „Gala Campionilor”, cei aproximativ 2.000 de spectatori au asistat la o seară încărcată de emoții, la o seară în care au „curs” amintirile, la o seară în care suporterii au cerut recuperarea „Palmaresului”!

Meciul Oltchim 2010 – HCM Rm. Vâlcea a început în lacrimile Ramonei Farcău, fiind premiată la debut de Cristian Gațu, fostul președinte al FRH, de Oltchim prin Petre Berbecaru și Ioan Gavrilescu, de Steluța Luca, reprezentantă a FRH. „Șeful de ceremonie” a fost Ion Gavrilescu, care a ținut un discurs înainte de start, care nu a uitat să-i mulțumească public lui Constantin Roibu, creatorul acelei echipe magice Oltchim, și care a invitat publicul să-i cânte Ramonei „LA Mulți Ani”.

În meciul cu actuala echipă, Oltchim 2010 a intrat în teren în următoarea formulă: Huțupan – Farcău, Luca, Gatzel, Stanca, Neagu, Ardean. Deși unele fete s-au retras de deva timp, acestea au arătat că nu au uitat handbalul și au făcut spectacol. Dintre jucătoarele retrase a impresionat în mod special Ionela Stanca, un pivot de mare clasă care ar face față cu succes și acum dacă s-ar decide să revină pe teren. La final, Oltchim s-a impus cu 26-22, iar golgheterul partidei a fost, bineînțeles, sărbătorita Ramona Farcău – 6 goluri.

  • Mă bucur că Ramona a avut o asemenea inițiativă, să facă această retragere la Rm. Vâlcea, mă bucur că ne-am revăzut în această sală, unde întotdeauna am avut un public minunat”, Steluța Luca, ex-inter dreapta Oltchim
  • „A fost un moment foarte emoționant, îmi pare rău că Ramona s-a retras din activitate, dar la fiecare ne vine rândul la un moment dat”, Valentina Ardean, ex-extremă stânga

Oltchim 2010 – HCM Rm. Vâlcea 26-22 (10-10)

Farcău 6, Stanca 5, Manea 2, Curea 2, Vizitiu 2, Neagu 2, Szucs 2, Luca 1, Ardean 1, Nechita 1, Brădeanu 1, Pidpalova 1. La Oltchim au mai evoluat Huțupan-Dinu, Ungureanu, Smedescu – portari; Meiroșu, Vădineanu, Motogna, Gatzel. Au absentat motivat Lecușanu, Symkute, Tolnai. Antrenori: Radu Voina și Aurelian Roșca

Adespii 4, Vukcevic 3, Krnic 3, Glibko 3, Băcăoanu 3, Vasileuskaia 1, Mitrache 1, Craiu 1, Florica 1, Stănciulescu 1, Gavrilă 1

Fotografii Dan Lixandru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în concediu
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×